Download Soren Kierkegaard-Maladia Mortala-Omniscop (1993) PDF

TitleSoren Kierkegaard-Maladia Mortala-Omniscop (1993)
File Size2.9 MB
Total Pages127
Table of Contents
                            Tratat despre disperare sau Vânarea de sine
Premisă
Exordiu
I. Maladia mortală este disperarea
	A. Că disperarea ar fi maladie mortală
	B. Universalitatea acestei maladii
	C. Formele acestei boli
II. Disperarea
	A. Disperarea este păcatul
	B. Continuitatea păcatului
Apendice
Cuprins
                        
Document Text Contents
Page 64

65

vrea, prm intermediul formei infinite, să şi-o construiască de unul
singur.

Dacă aceste i forme de d isperare s-ar dori să i se dea un nume
general , s-ar putea numi stoicism fără a se gândi , totuşi, numai la
secta stoică. Iar pentru a expl ica mai precis acest fel de disperare este
oportun să se d i stingă Între un eu activ ş i unul pasiv; dacă se
demonstrează apoi cum eul, când e activ, se pune în relaţie cu sine
însuşi , se vede că forma e aceeaşi : cu d isperare a voi să fie el însuş i .

Dacă eul disperat este activ în relaţia sa cu s ine Însuşi, e l nu
face n iciodată altceva decât să experimenteze, În toate întreprinderi le
sale, oricât de mari, oricât de strălucitoare ar fi, oricât de tenace ar fi
perseverenţa cu care sunt executate. Nu recunoaşte deasupra sa n ic i o
putere, de aceea, se l ipseşte, în ultimă i nstanţă, de seriozitate şi poate
numai să se înconjoare În mod prestigios de o aparenţă de seriozitate,
dedicând maximă atenţie experimentelor sale. Însă aceasta este
seriozitate de mâna a doua; aşa cum Prometeu a furat focul zei lor tot
aşa eu l d isperat fură lui Dumnezeu gândul, cu adevărat serios, că
Dumnezeu priveşte omu l ; apoi, însă, se mulţumeşte să se privească
pe s ine însuşi încât să dea întreprinderi lor sale interes ş i semnificaţie
infin ite, În t imp ce de fapt tocmai pentru asta nu face niciodată
experimente. De fapt, chiar dacă acest eu nu ajunge în disperarea sa
la un atare punct Încât să dev ină, prin forţa experimente lor, un zeu;
n ic i un eu derivat nu poate, prin a se privi pe sine însuşi, să-şi dea
sieşi mai mult decât ceea ce este; e l rămâne eu la sfârşit, ca şi la
început; ch iar dacă se dublează pe s ine însuşi nu devine nici mai
mu lt, n ic i mai puţin decât acest eu. Între t imp eul, cu eforturi le sale
d i sperate de a vrea să fie s ine însuşi , sfârşeşte prin a ajunge la
contrariul său, prin a deven i ceva care în fond nu e nici un eu. În
întreaga d ialectică, în cadru l căre ia se acţionează, nu există nimic
stab i l ; ce anume ar fi eul nu a fost stab i l it niciodată În n ici un fel,
ad ică nu a fost stabi l it în mod etern . Forma negat ivă a eului exerc ită
tot atâta forţă de a desface cât şi de a lega; eul, cu arbitrajul absolut,
poate Începe În orice moment de la capăt ş i cu cât persi stă mai mult
În desfăşurarea unui gând Cll atât întreaga acţiune se mişcă În cadrul
unei i poteze . E altm interi impos ib i l ca eul să reuşească se devină tot
mai mult el Însuşi decât, d impotrivă, se revelează mereu mai mult că
el este un eu i potet ic . Eul este stăpân al lu i Însuş i , în mod absolut,
cum se spune, stăpân pe s ine - ş i tocmai asta este d i sperarea, fi ind

Similer Documents