Download Psihanaliza Curs PDF

TitlePsihanaliza Curs
File Size1.2 MB
Total Pages140
Table of Contents
                            Figura 1. Una dintre faimoasele demonstraţii de hipnoză ale lui Charcot.
                        
Document Text Contents
Page 2

CUVÂNT ÎNAINTE

Invitaţia de a ţine un set de prelegeri introductive în psihanaliză pentru studenţii de la

psihologie-pedagogie ai Universităţii Spiru Haret mi s-a părut a fi o foarte interesantă

provocare. În primul rând deoarece cunoaşterea aprofundată a psihanalizei corespunde unei

reale necesităţi pentru studenţii de la psihologie, dar şi pentru studenţii medicinişti din anii

terminali care optează pentru a se specializa în psihiatrie. Şi unii şi alţii au probabil în vedere

formarea în domeniul psihoterapiei, pentru majoritatea psihoterapiilor psihanaliza

semnificând o permanetă reîntoarcere spre începuturi.

În al doilea rând provocarea mă implica personal, ea constituind ocazia de a

sistematiza şi de a ordona o cunoaştere mai puţin structurată a vastului domeniu al

psihanalizei, pentru care 1989 a însemnat de asemenea – în spaţiul cvulturii naţionale - o

eliberare, deoarece o multitudine de opere din creaţia lui Freud, sau legate în vreun fel de

psihanaliză, şi-au făcut loc pe rafturile librăriilor, într-o progresie ameţitoare şi oarecum

haotică. Aceasta deoarece traducerile nu ar fi putut veni în ordinea în care gândirea freudiană

le-a zămislit şi cu atât mai puţin ele nu ar fi putut păstra ritmul temporal în care psihanaliza s-

a dezvoltat ca şi concepţie unitară despre om, cultură sau societate.

Revărsarea „cornului abundenţei” psihanalitice avea să mă aducă în situaţia de a

recunoaşte, pe de o parte, că difuziunea ei culturală este enormă, ea fecundând în modul cel

mai profund cultura timpului nostru, pentru a deveni un bun al întregii umanităţi. Pe de altă

parte am redescoperit că expozeul freudian este de o nemaiîntâlnită bogăţie, iar întoarcerea la

“adevăratul Freud” (cum se exprimă unul dintre comentatorii săi de astăzi, Fernandez-Zoila)

este un lucru extrem de dificil. De-a lungul evoluţiei sale gândirea psihanalitică s-a aşezat

multistratificat, cu o fecunditate care trebuie să-l fi luat prin surprindere chiar şi pe creatorul

său. Pentru a avnsa în cercetările sale spre abisurile psihismului uman, abordând direcţii atât

de largi ca inconştientul, afectivitatea, boala psihică sau creaţia de orice fel, Freud a trebuit să-

şi remanieze în repetate rânduri concepte separate sau sistemul de gîndire în ansamblul său,

care a cunoscut astfel două topici, înăuntrul cărora Zoila distinge şase faze. Mai mult, glisând

treptat de la domeniul anomaliei mentale, psihanaliza a invadat şi şi-a anexat teritorii largi ale

culturii, literaturii, antropologiei, istoriei sau chiar domeniul politic.

Întrebarea la care a trebuit să răspund şi care mi s-a părut a fi şi cea mai dificilă a fost

derivată din chiar caracterul foarte proteic al psihanalizei, care este un uriaş proiect de operă

non-finita, pe care au dezvoltat-o într-o multitudine de direcţii chiar dizidenţii săi teoretici, în

2

Page 70

Freud recunoştea în nevroza obsesională o boală atât de bizară că nici măcar fantezia

unui psihiatru în delir nu ar putea inventa ceva similar, şi aceasta pentru că:

• bolnavul - lucid - este de acord cu opiniile despre iraţionalitatea simptomelor sale, dar este

complet neputincios faţă de starea sa;

• reprezentările (ideile obsesive), lipsite de sens, uneori indiferente, alteori absurde,

declanşează o activitate de gândire încordată, care epuizează energetic bolnavul;

• acestea sunt tratate ca fiind probleme reale de viaţă, chiar dacă uneori au conţinut absurd

şi terifiant (incitarea de a produce crime grave94, niciodată comise de altfel), bolnavul

apărându-se contra impulsurilor morbide prin tot felul de interdicţii, de renunţări şi de

limitări ale libertăţii sale;

• tot ceea ce poate să facă bolnavul este punerea unei idei absurde în locul alteia

(substituţia), înlocuirea unei precauţii cu alta sau a unui ceremonial cu altul, printr-un

mecanism de deplasare a simptomelor, similar celui din vise;

• boala este marcată de extrem de puternice contradicţii (polarităţi), alături de constrângerile

negative şi pozitive infiltrându-se nesiguranţa şi îndoiala bolnavului în legătură chiar şi cu

lucrurile cele mai sigure: „totul se termină cu o stare de tot mai accentuată nehotărâre, lipsă

de energie şi limitare a libertăţii proprii”;

• profilul psihologic al acestor oameni înregistrează un nivel intelectual ridicat, exces de

scrupule şi corectitudine, perseverenţă, tenacitate în atingerea scopurilor. De multe ori

există un exces de ordine sau rigiditate psihocomportamentală.

Pentru psihanaliză este complet inacceptabilă explicaţia furnizată de psihiatria epocii,

care vedea în aceşti bolnavi nişte „degeneraţi”, ce-i drept de nivel „superior”, recunoscând

astfel implicit valoarea lor socială. Succesul abordărilor terapeutice de tip psihanalitic infirmă

ipoteza degenerescenţei. Freud invocă în sprijinul afirmaţiilor sale două studii de caz,

prezentate mai jos.

7.2.1. Studiu de caz

1. Femeie de 30 de ani care dădea fuga într-o cameră vecină, se aşeza într-un anumit

loc în faţa mesei din mijlocul camerei şi de acolo chema camerista, căreia îi dădea un ordin

oarecare, după care se reîntorcea în camera sa. Întrebată asupra sensului acestei acţiuni

obsesive, pacienta răspundea printr-un invariabil „habar n-am!” până când, în timpul

desfăşurării curei psihanalitice, au apărut alte fapte relevante. Căsătorită cu zece ani în urmă

cu un bărbat mult mai în vârstă, ea a trăit în noaptea nunţii o neplăcută întâmplare cu soţul ei,

ce făcea curse din camera lui în cea a soţiei în tentativa unui act sexual, care finalmente nu a

94 Ibidem.

70

Page 71

mai avut loc, el dovedindu-se a fi de fgapt impotent. Spre dimineaţă, preocupat de ce va spune

camerista când va face patul şi va constata că nu există urme de deflorare, a pătat cu cerneală

roşie cearceaful, pentru a simula acest fapt. Drumul pacientei în camera vecină era justificat

de faptul că faţa de pe masa în faţa căreia ea se aşeza pentru a o chema pe cameristă avea o

pată mare, de culoare roşie.

Freud conchide că în acţiunea ritualului obsesiv femeia se identifica cu soţul său,

căruia încerca să-i „salveze onoarea”, imitând cursele lui repetate lui dintr-o cameră în alta,

din noaptea nunţii. Patul şi masa sunt, în simbolistica visului, echivalenţi ce semnifică

căsătoria, iar cearceaful şi faţa de masă sunt de aceea uşor substituite una cu alta.

Intenţionalitatea acţiunii i se pare evidentă lui Freud: chemând camerista la locul respectiv, ea

reproducea scena nopţii nunţii, pe care o continuă făcând-o să pară o reuşită (pata roşie)

pentru a se îndeplini substitutiv dorinţa ca soţul ei să nu se fi dovedit impotent. Ulterior, deşi

despărţită de soţul ei, femeia a luptat împotriva desfacerii căsătoriei, rămânând fidelă acestuia,

protejându-l de aluziile răutăcioase ale cunoştinţelor şi înnobilându-l în propria imaginaţie.

Frapează, după părerea lui Freud, substratul intim, de ordin sexual al bolii şi satisfacerea

substitutivă a unei dorinţe reprimate, exact ca şi în vis.

2. Freud analizează cazul unei fete de 19 ani, copil unic la părinţi, cu o foarte bună

educaţie şi mare vioiciune intelectuală, o copilă cândva „sălbatică şi orgolioasă”, devenită

actualmente - aparent fără motiv - bolnăvicios de nervoasă. Nemulţumită şi deprimată,

înclinată spre furie împotriva mamei sale, manifesta teamă pentru traversarea de pieţe sau de

străzi mai late (agorafobie), având şi un ceremonial obsesiv legat de culcare.

Pe bună dreptate Freud remarcă faptul că orice om respectă cu sfinţenie anumite reguli

şi formalităţi înainte de culcare, reguli ce au un caracter raţional când sunt adaptate

împrejurărilor. Prin opoziţie, ceremonialul tinerei este lipsit de supleţe, rigid (îl impune cu

orice preţ) şi marcat de o chiţibuşerie exagerată, alăturând - pe lângă elementele raţionale -

condiţii care nu se justifică în ordine logică, ceea ce conferă acestuia un caracter morbid net.

Pretextând că are nevoie de linişte deplină pentru a dormi, înainte de culcare tânăra

scoate din funcţiune marea pendulă din camera sa, dând afară toate celelalte ceasornice,

inclusiv inofensivul ceas brăţară din caseta sa de bijuterii, apoi adună pe biroul său toate

glastrele de flori şi vazele, pentru a nu se sparge în timpul nopţii, deşi este evident chiar şi

pentru fată faptul că teama acesta nu are în ea nimic verosimul. Cu atât mai puţin verosimile

sunt obiceiul ei de a lăsa în permanenţă întredeschisă uşa dintre camera sa şi cea a părinţilor,

imobilizând-o cu diferite obiecte. Patul său se bucura de o atenţie specială. Perna mare de

căpătâi nu avea voie să atingă tăblia patului, perniţa pentru cap trebuia să stea aşezată în

71

Similer Documents