Download Manusa arama PDF

TitleManusa arama
File Size1014.9 KB
Total Pages16
Document Text Contents
Page 1

C A R T E A A D O UA

I L U S T R A ˇ I I D E

ÍI

CORINT JUNIOR

Page 2

P E N T R U U R S U L A A N N A B E L L I N K G R A N T ,

J U M Å T A T E F E T I T, Å D E C I N C I A N I S, I J U M Å T A T E F O C

≋△○

Page 8

12

– Cum e? Școala de balet.
– Dură, a spus el. Toată lumea dansează până cade din pi-

cioare. Nu ni se dau decât băuturi cu ou crud și proteine de grâu.
Vinerea avem seară de dans și cine reușește să rămână în picioare
până la sfârșit primește o ciocolată. Și trebuie să ne uităm tot tim-
pul la filme cu dansuri.

Ea tocmai voia să spună ceva, dar a fost întreruptă de Havoc,
care ieșise din tufișuri. Ținea în gură un băț și ochii lui erau mari și
strălucitori – nuanțe de portocaliu, galben și roșu ca focul iadului.
Când a văzut-o pe Kylie cum se uită la el, cu ochii ieșiți din orbite,
Call a avut revelația că pentru ea probabil că Havoc e uriaș, că
pentru ea nu e nici cățel și nici un altfel de animal de companie.

Kylie a început să țipe. Până să apuce Call să spună ceva, ea a
luat-o la fugă din parc și a alergat pe stradă, în timp ce cocoloșul
ei de blană albă abia putea să țină pasul cu ea.

Cam atât despre vecinii prietenoși.
Când a ajuns acasă, Call s-a gândit că minciunile pe care i

le-a spus lui Kylie și sperietura pe care i-a provocat-o au șters cu
buretele toate punctele pe care le câștigase cu adunatul mizeriei
lui Havoc.

Coloana cu Principele Întunericului era câștigătoare în ziua aia.
– E totul în ordine? l-a întrebat tatăl lui, observând expresia

feței lui Call când a intrat în casă.
– Da, e în ordine, a spus Call cu amărăciune.
– Bine.
Alastair și-a dres glasul.
– Ziceam că poate ieșim undeva în seara asta, a spus el. La film.
Call a tresărit de uimire. Nu făcuseră mai nimic împreună de

când venise acasă în vacanța de vară. Zi după zi, Alastair părea că

Page 9

13

se scufundă tot mai tare în posomoreală și nu făcea decât drumul
de la camera cu televizor la garaj, acolo unde repara mașini vechi și
le făcea să pară ca noi, după care le vindea colecționarilor. Uneori,
Call mai lua skateboardul și se plimba fără tragere de inimă prin
oraș, dar nimic nu i se părea amuzant, comparativ cu Magisterium.

Începuse chiar să ducă dorul lichenilor.
– Ce film vrei să vezi? a întrebat Call, gândindu-se că pe un

Principe al Întunericului nu l-ar interesa preferințele celorlalți în
materie de film. Nu se putea să nu însemne și asta ceva.

– E un film nou. Cu navete spațiale, a spus tatăl său, uimindu-l
pe Call cu alegerea lui. Și poate cu ocazia asta îl ducem și pe mon-
strul ăsta al tău la un adăpost de câini. Să-l schimbi cu un pudel
simpatic. Sau chiar cu un pitbull. Orice în afară de turbatul ăsta.

Havoc s-a uitat în sus spre Alastair cu tristețe, iar ochii lui
nepământeni au început să facă vârtejuri colorate. Call s-a gândit
la cățelul-perucă pe care îl avea Kylie.

– Nu e turbat, a spus Call, mângâindu-l pe ceafă.
Lupul s-a culcat la podea și s-a întors cu burta în sus, cu limba

lui atârnând afară din gură, ca să fie scărpinat.
– Pot să-l iau și pe el? Ar putea să stea în mașină, cu geamurile

deschise, până ne întoarcem noi.
Încruntat, Alastair a scuturat din cap.
– În niciun caz. Leagă potaia în garaj.
– Nu e potaie. Și cred că i-ar plăcea să mănânce floricele, a

spus Call. Și bomboane gumate.
Alastair s-a uitat la ceas, apoi a întins mâna spre garaj.
– Păi, atunci, n-ai decât să-i aduci și potăii.
– Lupului!
Oftând, Call l-a dus pe Havoc în atelierul lui Alastair din garaj.

Page 15

19

≋△○

Un scheunat ascuțit l-a trezit pe Call din somnul lui agitat.
S-a ridicat în fund și l-a luat pe Miri, pumnalul pe care îl ținea în
permanență pe noptieră. Și-a coborât picioarele din pat și a strâns
puțin din ochi când a simțit podeaua rece.

– Havoc? a șoptit el.
I s-a părut că aude iar scheunatul, ceva mai îndepărtat. S-a uitat

atent pe fereastră, dar nu vedea decât copaci umbroși și întuneric.
S-a strecurat pe hol. Ușa de la dormitorul tatălui său era în-

chisă, iar prin spațiul de până la podea nu răzbătea nicio lumină.
Putea totuși să fie treaz, Call știa asta. Uneori, Alastair stătea toată
noaptea reparând în atelierul lui de la parter.

– Havoc? a șoptit iar Call.
Nu s-a auzit niciun sunet de răspuns, dar băiatul a simțit că

i se face pielea de găină pe mâini. Simțea că lupul era undeva
aproape, că Havoc era neliniștit, speriat. Call a luat-o în direcția
de unde venea parcă senzația aceea, deși nu putea să și-o explice.
Ea l-a condus până la capătul holului, în fața treptelor de la piv-
niță. Call a înghițit în sec, l-a strâns mai tare pe Miri în pumn și
a început să coboare.

Întotdeauna fusese cam speriat de pivnița aceea, care era plină
de piese vechi de mașină, mobilă stricată, căsuțe de păpuși sau
păpuși care aveau nevoie de reparații și jucării vechi de tablă care
uneori prindeau viață.

De sub ușa care ducea spre o altă magazie de-a lui Alastair,
care era și mai încărcată de tot felul de rable pe care nu apucase să
le repare, străbătea o fâșie galbenă de lumină. Call și-a făcut curaj,
a traversat șchiopătând camera și a împins ușa.

Page 16

20

Nici nu s-a clintit. Tatăl lui o încuiase.
Inima lui Call și-a accelerat bătăile.
Nu era niciun motiv ca tatăl lui să țină sub cheie un morman

de vechituri pe jumătate reparate. Absolut niciun motiv.
– Tată? a strigat Call prin ușă, întrebându-se ce putea să caute

acolo tatăl său.
Dar a auzit un altfel de zgomot de partea cealaltă a ușii. A

simțit cum îl cuprinde o furie îngrozitoare, care îl îneca. A luat
pumnalul micuț și a încercat să-l strecoare prin crăpătura ușii, în-
cercând să împingă limba broaștei.

După un moment de încordare, vârful lui Miri a nimerit la fix
și încuietoarea a sărit. Ușa s-a deschis.

Partea din spate a pivniței nu mai era deloc așa cum și-o amin-
tea Call. Vechiturile fuseseră luate de acolo, lăsând loc pentru ceea
ce părea să fie o cameră secretă de mag. Într-un colț era un birou
înconjurat de teancuri de cărți noi și vechi. În celălalt colț era un
pat pliant. Iar în mijlocul camerei, legat în lanțuri și la gură cu o
botniță oribilă din piele, era Havoc.

Lupul s-a întins spre Call, scheunând, dar lanțurile l-au ținut
pe loc. Call s-a lăsat în genunchi și a început să-i scotocească cu
degetele blana de pe gât, ca să găsească cheutoarea zgardei. Era
așa de fericit că-l găsise pe Havoc și așa de furios pe ce făcuse tatăl
său, încât o clipă a pierdut din vedere ce era mai important.

Dar când s-a uitat prin cameră, să vadă unde pusese Alastair
cheia, a văzut în sfârșit ce ar fi trebuit să observe de prima dată.

Patul din colțul îndepărtat avea fixate pe el niște cătușe cu
lanțuri.

Cătușe care erau exact pe măsura unui băiat ce mai avea puțin
până să împlinească treisprezece ani.

Similer Documents