Download Curs Master Terapie Limbaj 2011 PDF

TitleCurs Master Terapie Limbaj 2011
File Size702.6 KB
Total Pages132
Table of Contents
                            Probleme de organizare a cabinetului logopedic
Documentele profesorului terapeut pentru TTL
Activităţi de documentare şi perfecţionare
Demersul terapeutic pregătitor şi intervenţiile logopedice
Demersul terapeutic propriu-zis
Colaborări
TERAPIA DISLALIEI
Concluzii
	Terminologie
		Diagnostic diferenţial
                        
Document Text Contents
Page 2

TERAPIA TULBURĂRILOR DE LIMBAJ

Terapia logopedică este o activitate complexă, desfăşurată pe multe
planuri, individual sau pe grupe, în funcţie de etiologia tulburării, gravitate,
vârstă.Terapia logopedică se stabileşte în urma unei examinări complexe, pe
baza căreia se stabileşte diagnosticul logopedic.

Munca logopedică trebuie să se bazeze pe plasticitatea şi pe caracterul
compensator al activităţii corticale care asigură echilibrul dintre organism şi
mediul înconjurător, adaptarea la acesta. Cercetările moderne au scos în
evidenţă faptul că întreg organismul uman prezintă în rezerva sa numeroase
mijloace de luptă împotriva diferitelor tulburări. Restabilirea funcţiilor
tulburate însă nu se realizează spontan, automat, ci se dobândeşte treptat,
pa bază de exerciţiu susţinut, prin măsuri de reeducare. În privinţa copiilor
logopaţi cu deficite organice şi senzoriale, compensaţia priveşte şi
restructurări de dinamică corticală, precum şi restructurarea raporturilor
complexe dintre activitatea senzorială şi motorie.
Readaptarea e condiţionată nu numai de însuşirile biologice înnăscute, ci şi
de influenţele factorilor externi, de educaţie, raporturi sociale. Un rol
hotărâtor revine motivaţiei.
În corectarea tulburărilor de vorbire trebuie să se ţină seama nu numai de
factorii anatomici, ci şi de activitatea nervoasă superioară, psihicul şi mediul
social. De aceea metodele trebuie să fie complexe, să se respecte o anumită
succesiune, să se intervină şi medicamentos acolo unde este cazul,
fizioterapie şi psihoterapie.
Dacă tulburarea este uşoară, e necesară folosirea metodelor specifice de
formare a deprinderilor corecte de vorbire. Dacă tulburarea este mai
complexă, se va acţiona asupra întregului organism, metodele vor fi mai
complexe, se va lucra individual şi pe o durată mai lungă. Unele necesită în
timp şi un tratament medicamentos pentru eliminarea sau slăbirea factorilor
etiologici. Medicamentele nu contribuie la corectarea propriu-zisă a
tulburărilor de vorbire, ci la restabilirea sau ameliorarea echilibrului organic
şi funcţional lezat, la creşterea pragului de rezistenţă organică şi psihică în
faţa diferiţilor factori. Rolul principal în corectarea tulburărilor de vorbire
revine logopediei, medicaţia fiind un factor adjuvant.
Terapia logopedică este un proces complex, uneori de lungă durată, care se
desfăşoară pe etape, reuşita fiecărei etape contribuind la succesul celorlalte.
În privinţa metodelor de corectare, literatura de specialitate şi practica
dovedeşte că nu se pot aplica metode general valabile în toate tulburările şi
cazurile. Terapia logopedică este strict individualizată. ( Vrăşmaş Ecaterina,
Stănică Cornelia, 1997)
Metoda da bază este imitaţia, dar cu toate că la baza ei stă reflexul imitaţiei,
care este cel mai simplu mecanism fiziologic, ea nu este suficient de

2

Page 66

În ansamblul măsurilor terapeutice nu trebuie să se piardă din
vedere împrejurarea că orice persoană poate beneficia în restabilirea
forţelor de mijloace naturale. Măsurile cu caracter preventiv şi de
tratament al bâlbâielii devin strîns condiţionate.

I. Tratamentul psiho-logopedic al bâlbâielii primare

1. Forme de organizare
În fazele incipiente ale bâlbâieiii tratamentul psiho-logopedic se

bazează pe formarea şi consolidarea deprinderilor de vorbire corectă,
evitând însă a-i face pe copii conştienţi de propria lor tulburare. Spre
deosebire de stadiile secundare mai avansate, în stadiul primar toate
mijloacele de influenţare a bâlbâiţilor se bazează pe abaterea atenţiei
acestora de la dificultăţile de vorbire, spre conţinutul şi elementele
estetice ale comunicării.

Întregul tratament vizează realizarea a trei mari obiective :
1. Primul are în vedere reducerea intensităţii factorilor

conflictuaii care întreţin tulburarea, urmată de crearea unui climat
favorabil dezvoltării funcţiilor atît de complexe ale limbajului.

2. Cel de-al doilea obiectiv urmăreşte dezvoltarea psiho-
fiziologică a copiilor, astfel încât aceştia să devină mai rezistenţi la
factorii stressanţi din mediul înconjurător. Numai prin creşterea
pragului de adaptabilitate la cerinţele zilnice, ce se ivesc în familie ca şi
în colectivele şcolare, bâlbâiţii îşi pot diminua treptat frica faţă de
eventualele lor eşecuri.

3. Ultimul obiectiv este condiţionat de exersarea vorbirii fluente
cu întreţinerea situaţiilor care stimulează siguranţa şi dorinţa de
comunicare.

În lumina informaţiilor existente, se desprinde necesitatea
generalizării unor procedee, metode şi cerinţe ale psihopedagogiei
speciale în şcoală. Pînă în prezent, indicaţiile privitoare la modul
concret de organizare a tratamentului indirect, cu îmbinarea masurilor
care trebuie adoptate în mediul familial ca şi de grădiniţă, se limitează
de cele mai multe ori la un cadru încă prea general. Astfel, există
numeroase îndrumări orientative, dar acestea nu se pot transpune în
condiţiile concrete ale fiecărei ţări, fără să se aibă în vedere specificul
limbii, tradiţiile educative ca şi părerile curente despre bâlbâială.

2. ROLUL MEDIULUI FAMILIAL

A. ETAPA PREGĂTITOARE

66

Page 67

Înainte de a stabili un program riguros de măsuri terapeutice în
cadrul familiei, este necesar ca logopedul să cunoască cît mai temeinic
modul de manifestare a bâlbâielii şi de comportare a fiecărui copil în
parte, atât în familie cât şi în grădiniţă, în aceeaşi măsură este
important ca logopedul să aibă convingerea că între cadrele didactice
şi părinţi nu există puncte de vedere divergente şi că se pot stabili
relaţii de cooperare cu respectarea unor indicaţii şi aplicarea unor
măsuri în ambele medii de viaţă ale copiilor. în cazurile în care
asemenea relaţii nu se pot stabili, este indicat să se transfere copilul în
altă grupă sau chiar în altă grădiniţă. În general, toate observaţiile
privitoare la evoluţia bâlbâielii se discută şi se consemnează şi de către
educatoarea care conduce grupa în care este cuprins unul sau doi copii
bâlbâiţi.

În etapa pregătitoare se începe completarea foilor de observaţii
logopedice, cu sublinierea aspectelor specifice privind condiţiile de
mediu, dezvoltarea limbajului, relaţiile sociale ca şi posibilităţile de
adaptare la noile cerinţe. Ţinând seama de trăsăturile caracteristice ale
tulburării, completarea fişelor nu se va face niciodată în prezenţa
copiilor. La înregistrarea şi aprecierea datelor, atitudinea logopedului
are o importanţă covârşîtoare, întrucît aceasta constituie una dintre
modalităţile cele mai favorabile de apropiere faţă de părinţi. Numeroşi
psihiatri şi logopezi atrag atenţia asupra faptului că adeseori adulţii din
anturajul copiilor descriu ca manifestări anormale anumite stări de
nesupunere, agresivitate, irascibilitate care, în fond, nu constituie
simptome ale unor perturbări ale personalităţii, ci, de cele mai multe
ori, sunt expresia unor relaţii greşite dintre copii şi adulţi.

Primele întrevederi dintre logoped şi părinţi au o însemnătate
decisivă pentru întregul parcurs al tratamentului, în literatură sunt
consemnate numeroase imprudenţe pe care le fac terapeuţii cu ocazia
primelor întîiniri şi care, adeseori, compromit întregul sistem de muncă
cu părinţii. Se atrage îndeosebi atenţia asupra faptului că oricare ar fi
formele de colaborare cu părinţii, aceştia nu trebuie să fie niciodată
jigniţi sau acuzaţi de apariţia tulburării. Părinţii trebuie să înţeleagă
singuri care este responsabilitatea lor, fără să fie controlaţi sau
avertizaţi într-un mod direct.

Scopul final al colaborării cu părinţii este acela de a stabili, în
cazul fiecărui copil în parte, situaţiile care necesită să fie evitate, spre
a nu accentua bâlbâiala şi pentru a crea în mijlocul familiei un climat
favorabil dezvoltării normale, a limbajului. In felul acesta, acţiunile
psihoterapeutice se situează pe primul plan, alături de intervenţiile
logopedice.

B. PSIHOTERAPIA ÎN FAMILIE

67

Page 131

37 - Întărirea rezistenţei fizice şi psihice.

2.Principii generale de organizare terapeutică
38 - Îndepărtarea copilului de mediul traumatizant (şcoală, grădiniţă).
39 - Contact psihic pozitiv cu copilul.
40 - Captarea încrederii depline a membrilor familiei şi explicarea
esenţei mutismului electiv şi a condiţiilor de agravare şi ameliorare.
41 - Desfăşurarea activităţii în condiţii relaxante.
42 - Evitarea discuţiilor sau aluziilor cu privire la vorbirea copilului, în
prezenţa acestuia.
43 - Evitarea oricăror comparaţii referitoare la performanţele verbale
ale altor copii.
44 - Schimbarea centrului atenţiei de la vorbire spre alte activităţi.
45 - Crearea unui cadru stimulativ pentru evoluţia psihică a copilului
(desen, construcţii, jocuri).
46 - Adaptarea copilului la toate mediile de vorbire.
47 - Individualizarea măsurilor terapeutice la posibilităţile copilului şi la
ritmul evoluţiei sale.

3.Aspectele activităţii terapeutice

48 a) Activitatea în cabinetul logopedic
La începutul terapiei se vor desfăşura activităţi neverbale :
desen, construcţii, sortări etc. Se vor alege activităţile pentru care
copilul are interese şi înclinaţii. Se creează condiţii de succes pentru
restabilirea încrederii în forţele proprii. Logopedul manifestă apropiere
şi înţelegere faţă de copil, ignorând problemele de vorbire şi
evidenţiază rezultatele reuşite ale diferitelor acţiuni.
Momentul psihologic pentru ieşirea din mutism se poate
realiza în cadrul jocului : “telefonul fără fir”, într-o activitate de
numărat dacă copilul numără mai bine decât ceilalţi copii, i se
adresează o întrebare şoptită la ureche şi copilul poate răspunde fără
să-şi dea seama că vorbeşte. În cazul manifestării verbale a copilului
este indicat să nu fie remarcată în nici un fel, continuându-se în mod
obişnuit activitatea.
Pe parcursul terapiei se vor crea noi situaţii stimulative
pentru copil, antrenându-l treptat spre activităţi de vorbire. Reuşita
copilului trebuie dirijată cu mult tact şi prudenţă pentru a evita
recidivele care pot agrava mutismul.

49 b) Readaptarea copilului la grupul de copii
Este indicat ca la începutul activităţii logopedice, copilul cu
mutism electiv să fie introdus într-un grup format din copii cu
dificultăţi mai grave şi evidente de vorbire. Grupul oferă cadrul

131

Similer Documents