Download C.S. Lewis - Sfaturile Unui Diavol Batran Catre Unul Mai Tanar PDF

TitleC.S. Lewis - Sfaturile Unui Diavol Batran Catre Unul Mai Tanar
File Size1.5 MB
Total Pages77
Document Text Contents
Page 2

SFATURILE UNUI DIAVOL BĂTRÂN
CĂTRE UNUL MAI TÂNĂR

Page 38

interesaţi de castitate doar ca scuză pentru sporturi şi astfel gata să recomande sporturile drept sprijin

pentru castitate. Dar chestiunea e prea complexă ca s-o discutăm aici în două rânduri.

Cu afecţiune, unchiul tău, SFREDELIN

Page 39

Dragul meu Amărel,

Chiar şi sub direcţiunea lui Balelungi, nu se poate să nu fi învăţat în şcoală tehnica obişnuită a

ispitirii sexuale, şi fiindcă pentru noi, spiritele, întreaga chestiune e total lipsită de interes (deşi necesară ca

parte a instruirii), o voi lăsa deoparte. În ce priveşte, însă, corolarele cu bătaie mai largă, mă gândesc că ai

multe de învăţat.

Cerinţa Duşmanului ia, pentru oameni, forma unei dileme: ori abstinenţă totală, ori monogamie

necondiţionată. Încă de pe timpul primei mari victorii a Tatălui Nostru, am reuşit să facem din prima

posibilitate o alegere extrem de dificilă pentru ei. Iar de câteva secole încoace, portiţa de scăpare a celei de-

a doua opţiuni a devenit, mulţumită nouă, din ce în ce mai îngustă. Ne-am ajutat aici cu producţiile

poeţilor şi romancierilor care i-au convins pe oameni că acea experienţă curioasă şi în genere de scurtă

durată pe care ei o numesc “dragoste” este singura raţiune respectabilă a căsătoriei; că acest avânt iniţial

poate şi trebuie să se perpetueze de-a lungul mariajului; şi că acel mariaj care pierde emoţia pe drum

devine nul şi neavenit. Ideea aceasta este versiunea parodică pe care am dat-o noi unei idei de-a

Duşmanului.

Întreaga filozofie a Iadului porneşte de la recunoaşterea axiomei care spune că un lucru este acel

lucru şi nu un altul şi, mai ales, că un individ este acel individ şi nu altul. Binele meu este al meu şi binele

tău e al tău. Ce câştigă unul altul pierde. Până şi un obiect este ceea ce este prin excluderea oricărui alt

obiect din spaţiul pe care îl ocupă; dacă se extinde, o face dând la o parte alte obiecte sau absorbindu-le.

Un sine se comportă la fel. La animale, absorbţia ia forma devorării; pentru noi, ea echivalează cu

transferul voinţei şi libertăţii dintr-un sine slab într-unul mai puternic. “A fi” înseamnă “a fi în

competiţie”.

Filozofia Duşmanului, pe de altă parte, nu e nimic altceva decât o încercare neobosită de a ocoli

acest adevăr foarte evident. El caută contradicţia. După El, lucrurile trebuie să fie multe, şi totuşi, cumva,

în acelaşi timp unu. Binele unuia trebuie să fie şi binele altuia. Această imposibilitate se cheamă în

limbajul Lui iubire, iar formula se aplică universal şi monoton la tot ce face El şi chiar la tot ce este El —

sau ce pretinde El că este. Aşa că nu se mulţumeşte, nici măcar El însuşi, să fie o simplă unitate aritmetică;

susţine că e în acelaşi timp trei şi unul, pentru ca absurdităţile despre Iubire să-şi găsească fundament în

propria Lui natură. La celălalt capăt al lanţului, introduce în materie obscena invenţie care se numeşte

organism, în care părţile nu mai ascultă de înclinaţia lor naturală spre competiţie, ci sunt făcute să

coopereze.

Motivul real pentru care s-a oprit la sex ca metodă de reproducere printre oameni reiese cu

claritate din întrebuinţarea pe care i-a dat-o. Din punctul nostru de vedere, sexul ar fi putut fi cu totul

inocent. Ar fi putut fi doar o modalitate în plus prin care un sine mai puternic se înfruptă dintr-unul mai

slab — aşa cum şi este, într-adevăr, printre păianjeni, la care ceremonialul nupţial se încheie prin

devorarea mirelui de către mireasă. Dar la oameni, Duşmanului i-a plăcut să pună împreună afecţiunea

dintre părţi şi dorinţa sexuală. A mai făcut şi ca progenitura să depindă de părinţi, iar părinţilor le-a dat

impulsul de a-şi susţine odraslele — şi astfel a creat familia, care e un fel de organism, doar că mai rău de-

atât; asta pentru că membrii simt aici mai distincţi, şi totuşi uniţi într-un mod mai conştient şi mai

responsabil. E, până la urmă, pur şi simplu vorba de încă un mecanism de captare a iubirii.

Şi acum vine distracţia. Duşmanul a spus despre cuplul căsătorit că este ca “un singur trup”. N-a

spus nici “cuplu fericit

În căsătorie”, nici “cuplu de indivizi care s-au căsătorit pentru că se iubesc”, dar oamenii pot fl

convinşi să ignore detaliul, îi putem chiar face să uite că omul căruia îi zic ei Pavel nu s-a referit strict la

cuplurile căsătorite. Simpla împreunare duce, după el, la “un singur trup”. Nu e greu să-i faci pe oameni să

accepte drept odă înălţată “dragostei” ceea ce în fapt descria la modul prozaic adevărata semnificaţie a

actului sexual. Adevărul este că ori de câte ori un bărbat se culcă cu o femeie, de vor sau nu, se leagă între

ei o punte transcendentă de care trebuie fie să se bucure etern, fie să le fie etern povară. Pornind de la

propoziţia adevărată că această punte transcendentă a fost concepută pentru a crea (şi dacă cei doi i se

supun cuminte, ea chiar va crea) afecţiunea şi familia, oamenii pot fi convinşi să infereze credinţa falsă că

amestecul de afecţiune, frică şi dorinţă pe care îl numesc ei “dragoste” este singurul lucru care poate face

căsătoria şi fericită şi sfântă. Eroarea e uşor de produs, de vreme ce “dragostea” precede adeseori, în Europa

occidentală, căsătorii încheiate în ascultare faţă de scopurile Duşmanului, adică de dragul fidelităţii, al

fertilităţii şi bunăvoinţei; aşa cum fervoarea religioasă însoţeşte deseori, deşi nu mereu, convertirea. Cu

Page 76

infinită, între ceea ce în fapt sunt ei şi ceea ce este sau voieşte cu adevărat Duşmanul. Singura doctrină vie

din religia fiecăruia era anatema împotriva decăderii celorlalte religii; afurisenia le era singura evanghelie

şi denigrarea toată liturghia. Cum se mai urau acolo sus unde străluceşte soarele! Şi cât încă mai vârtos se

urăsc acum când s-au unit pe vecie în neiertarea şi neîmpăcarea lor. Uluirea şi furia înciudată cu care s-au

trezit împreunate, puroiul fermentat al vrajbei lor etern impenitente vor curge ca focul, foc întunecat, prin

măruntaiele noastre spirituale. Aş zice, prieteni, că ne aşteaptă vremuri de restrişte dacă vreodată ceea ce

oamenii numesc îndeobşte “religie” ar dispărea cu totul de pe pământ. Ea încă ne poate dărui păcate dintre

cele mai fine şi mai nobile. Minunata floare a nesfinţeniei nu poate să crească decât în imediata apropiere a

Celor Sfinte. Nicăieri nu avem mai mare succes în ispită decât anume pe treptele altarului.

Iminenţa voastră, distinse Scârboşenii, dragii mei împieliţaţi şi Necuraţi, iubiţi Diavoli: Ridic

paharul în cinstea Decanului Balelungi şi a Înaltului Colegiu!

Similer Documents