Download Balaurul de Mihail Sadoveanu PDF

TitleBalaurul de Mihail Sadoveanu
File Size132.1 KB
Total Pages23
Table of Contents
                            Hanu Ancutei - Balaurul de Mihail SADOVEANU
Hanu Ancutei - Fantana dintre plopi de Mihail SADOVEANU
Hanu Ancutei - Cealalta Ancuta
de Mihail SADOVEANU
                        
Document Text Contents
Page 1

Hanu Ancutei - Balaurul de Mihail SADOVEANU

- Fratii mei!, a inceput cu mare putere comisul Ionita si s-a desfasurat in picioare
cat era de nalt si de uscat; adevar marturisesc in fata lui Dumnezeu ca istorisirea
cuviosiei sale parintelui Gherman mi-a zbarlit parul sub cusma; dar eu vreau sa
va spun ceva cu mult mai minunat si mai infricosat!

- S-ascultam povestirea comisului, a strigat cu vocea-i repezita mos Leonte
zodierul. Sa ascultam povestirea cinstitului comis!
Sa vedem daca avem pe langa noi ce ne trebuie si s-ascultam. Chiar tare voiam
sa te rog, comise Ionita, sa nu-ti uiti datoria si cuvantul. Noi, aici, de cand tin eu
minte, inca de pe vremea Ancutei celei de demult, am luat obicei sa intemeiem
sfaturi si sa ne indeletnicim cu vin din tara-de-Jos. Gustand bautura buna,
ascultam intamplari care au fost. Socot eu, cinstite comise Ionita, ca nu se mai
gaseste alt han ca acesta cat ai umbla drumurile pamantului. Asa ziduri ca de
cetate, asa zabrele, asa pivnita, - asa vin, - in alt loc nu se poate. Nici asa
dulceata, asa voie buna s-asemenea ochi negri: eu parca tot subt ei as sta pana
ce mi-a veni vremea sa ma duc la limanul cel fara de vifor Nu trebuie sa-ti
incrunti sprancenele, jupaneasa Ancuta, caci eu am fost prietin maicii tale. I-am
cautat si ei in cartea de zodii, cum ti-am cautat si dumitale. Foarte bine si foarte
adevarat i-am spus, si socot ca nici dumneata n-ai ramas nemultamita.
- Ba am fost multamita, raspunse hangita razand.
- Se-ntelege, caci altfel nu se poate, jupaneasa Ancuta; caci eu in tasca asta de
la sold am carte veche intru care se spune tot adevarul. Cand m-ai intrebat, ti-
am spus toate dupa randuiala: mai ales ca porti dupa dumneata miros de
busuioc si faci pe batrani sa doreasca anii tineretii.
- Asta-i foarte adevarat, intari razasul de la Draganesti; insa o puteam spune si
eu, fara carte de zodii.
- Se poate, comise Ionita, si te poftesc, nu-ti uita cuvantul. Cum am spus,
asemenea povesti numai la un asemenea han se pot auzi. Deci am ascultat pe
parintele Gherman, care iar s-a invalit intru intristarea sa si tace. Ci eu nu stiu,
comise Ionita, daca ai sa poti a ne arata ceva mai infricosat. Va spun drept ca
numai o data, de cand sunt, mi-am mai simtit asa inima, ca potarnichea in
cangile soimului. Hangita a intors spre batran ochii ei aprigi, c-o voce pripita:
- Cand ai vazut intai balaurul, mos Leonte!

- Da, incuviinta batranul, cand am vazut intai balaurul. Toti ne-am intors pe data
catre zodier, si s-a ridicat si parintele Gherman din barba sa.
- Ce vorbesti de balaur, frate? - a intrebat cu tulburare comisul Ionita, si s-a
asezat la locul lui. Care balaur? - si ne privea incrucisat si nedumerit, parca
atunci cazuse intre noi.
- Cand am vazut intai balaurul grai cu liniste mos Leonte. Eram asa, flacau trecut

Page 2

de douazeci de ani, si parintele meu ma invata mestesugul lui, caci si el a fost
zodier si vraci care nu se mai afla pe lume. Si pe dupa Sant Ilie, stand cu el la
tarla pe dealul Bolandarilor, imi arata ziua buruienile si radacinile pamantului, iar
noaptea stelele cerului. Atuncea am vazut intai balaurul. Razasul de la Draganesti
rasufla prelung si arunca o privire ca de dusman spre mos Leonte.
-Asemenea dihanie mie inca nu mi s-a aratat marturisi el si vocea parca-i era
slabita si fara curaj. Spune repede, mos Leonte, caci avem vreme destula.
- Mult n-am de spus, se apara zodierul, fara decat numai ce-am vazut. Cu voia
comisului Ionita, am sa povestesc - si mare dorinta am s-ascult pe urma
istorisirea dumisale. Mos Leonte isi potrivi cu coatele chimirul, isi pipai tasca, si
se uita in juru-i ca sa se incredinteze ca oala cu vin i-i la indemana. Era un taran
de la noi, de pe Moldova, ras si cu mustata alba, plin la obraz, voinic si c-o leaca
de pantece. Si cand graia si radea i se vedeau maselele ca niste bucati de crita.
- Cat am moara asta, striga el cand avea chef, nu ma tem de Cea-cu-dintii-lungi
Incepu a vorbi cam repezit, cum ii era obiceiul.
- Apoi cum ti-as spune eu mai degraba asemenea intamplare, cinstite comise?
cuvanta el. Traia la noi, la Tupilati, pe vremea aceea, un boier mare si fudul: il
chema Nastasa Bolomir. Era nalt si-ncruntat si-avea in piept o barba mare cat o
coada de paun. Acu se-nsurase el de doua ori, cu toata randuiala. Si luase intaia
oara o fata de boier de la Barlad, s-aceea mult n-a putut suferi maniile si
asprimile lui si s-a intors bolnava si plangand la parintii sai. Iar de-al doilea s-a
insotit cu vaduva unui grec Negrupunte: frumoasa femeie si-aceea, si bogata.
Dar n-au trecut doi ani de cand le-apus popa cununiile pe cap - si-ntr-o toamna
am vazut-o galbana si ovilita, parc-o batuse bruma; si s-a dus la doftori prin
strainatati, unde a si murit. A ramas boierul nostru singur o vreme, si i se dusese
numele ca-i mor nevestele. Erau muieri in sat, frumoase dar proaste, care
stupeau dupa dansul, cand il zareau, ca dupa dracu. Tata chiar spusese razand
ca de-acuma cuconul Nastasa Bolomir moare vaduvoi - dar nu-i pasa, caci are
curtea plina de tiganci tinere.

Asa trecand o vreme, numai ce s-aude ca boierul se-nsoara iarasi. Cum
se poate? Cu vreo vaduva de cele de abanos, cu vreo cneaghina de cele de la
muscali, care umbla cu ciubote de iuft si cu nagaica: numai asa femeie ar fi
potriva lui Cand colo, ce vedem noi? S-a dus la Iesi si s-a cununat chiar la sfanta
Mitropolie, si-a adus la Tupilati, in drosca cu patru cai, o copila ca de
saptesprezece ani. Cand s-au dat jos la scara curtii, de abia ajungea cu fruntea la
barba lui. Si era balaie si radea, parca era soarele. Iar babele de la poarta si de
pe langa odaile slugilor, au prins a o caina s-a o plange: ca-i asa de putintica si
de frumoasa, s-are s-o rapuie si pe asta barbosul. Iar Bolomir a luat-o asa,
frumusel, de doua degete de la mana stanga s-o purta ca pe un odor de mare
pret pe treptele de piatra, asternute cu covor. Dar n-a apucat a o duce pana sus,
ca numai s-a intors catra dansul razand, a clatinat din cap si parc-a vrut sa-l
impunga cu niste cornite; s-a desprins de el si-a fugit singura inainte. Era si
tatuca de fata. Si-a scuturat pletele si nu i-a placut o treaba ca asta. Asteptam
noi o vreme, dupa vorba babelor: vedem ca cucoana Irinuta nu-si pleaca fruntea.

Page 22

mine si, plecand numai usor fruntea, imi sufla pe sub brat:
- Dumneata, mestere Ienache, stii ce ai de spus. Au tabarat slujitorii Domniei,
racnind sa le deie vin. Jupan Costea insa i-a infruntat si i-a ocarat si i-a scos
afara la cai si-n jurul carutei. Acolo, sub poclazi, in lumina lunii, gramadita cu
capu-n piept si asupra genunchilor, am vazut pe duduca Varvara. Mi s-a aratat ca
o umbra si mi s-a parut ca tot plange. Iar jupan Costea, batand cu sabia in
podele, s-a apropiat si m-a cunoscut
- Cum se poate, bre Ienache, zice - asa degraba ai ajuns in aceste locuri? Spune-
mi daca n-ai aflat cumva pe drum veste despre miselul pe care-l cautam.
- Jupan Coste, zic - am auzit despre Todirita Catana pe care-l cauti dumneata si
l-am vazut
- Cum se poate, bre Ienache? - a strigat slujitorul agiei; iar hangita s-a intors
catra mine, atintindu-ma.
- L-a vazut, a adaos si ea. A trecut pe aici.
- Da, incuviintez eu; a trecut pe aici si-am oblicit c-ar fi apucat spre vadul de la
Timisesti cu mare spaima Am auzit larma slujitorilor de-afara si mi s-a parut ca
jupan Costea se bucura.
- De armele noastre nu poate sa scape!
a racnit el cu tarie. Hangita zambeste si graieste cu blandeta:
- S-aude ca si-ar fi gasit tovarasi alti rai si bezmetici si vor sa prade marfa pe
care o duceti dumneavoastra in caruta.
- Ce? Cum? - s-a indarjit omul stapanirii. Are sa-si lese capatana sub picioarele
calului meu!

- Moldova vine mare dupa ploi, graieste iarasi hangita, si vadul de la Timisesti
acuma e greu de trecut.
- Cum se poate? si alt drum nu-i?
- Este drum prin Tupilati. Treceti pe pod umblator.
- Atunci oamenii mei grabesc dupa el si-l infunda acolo, la Timisesti, iar eu trec
caruta cu marfa boiereasca pe podul umblator. Facem doua trebi bune si
multamim pe stapanii nostri. Ne ferim astfel si de orice fel de intamplare
potrivnica Si-ntr-un sfert de ceas, cat au mai stat acolo oamenii stapanirii, lelea
Ancuta m-a coborat cu dansa in pivnita si-am scos amandoi la luna cofe cu vin.
Si adapandu-se oamenii si facand zarva si prinzand mare coraj, au juruit pieirea
miselului fugar s-au apucat-o pe sleah inainte. Iar jupan Costea, cu o sama de
slujitori, a pornit caruta prin partea ceastalalta ca sa deie pe podul umblator de
la Tupilati. Lelea Ancuta i-a dus pe drum foarte scurt si m-a tinut toata vremea
langa dansa. Cum am ajuns la malul apei, jupan Costea a strigat cu voce mare la
podar. Si s-a infatisat un mosneag cu pletele-n ochi si surd.
- Sa ne duci de ceea parte!
- a racnit Caruntu la el, aratandu-i cu sabia celalalt mal.
- Va duc, boieri dumneavoastra, balbaie mosneagul cu groaza. Da-i apa mare,
maria voastra, si-i greu de trecut atata norod, si cai si caruta, si fiind si la o
vreme de noapte

Similer Documents